La palavre

Pregatiri pentru bebe

Am intrat pe ultima suta de metri pana o sa apara pe lume bebitza. Sotia este in 35 de saptamani iar bebitza este din ce in ce mai nerabdator. Misca, este foarte agitat loveste burtica mamei, daca l-ati vedea cum face…

Inca cu cateva luni in urma am incaput sa cumparam ce avem nevoie. Primele lucruri cumparate de noi au fost 2 tetine pentru sticuluta cu lapte. Am fost atat de bucurosi si de incantati, dupa am inceput sa cumparam sticlute pentru lapte, am cumparat tacamuri pentru el, suzete. In alte zile i-am cumparat jucarii, masinute mai mari , cuburi. Saptamana trecuta am mers si i-am cumparat patutul, am fost foarte nehotarati pentru ca erau cateva modele din lemn dar si din acelea din acelea colorate cu cadru metalic, pe 2 nivele unul pentru atunci cand este mic pana la 6-9 luni, iar cel de-al doilea nivel pana cand o sa iasa din acel patut, acesta din urma merge folosit si ca tarc de joaca.

Caruciorul l-am primit cadou de la fratele meu, acesta este din trei piese, landou, scaun auto dar si caruciorul propriu zis. Abia astept sa ies si sa imi plimb copilul, sa ma laud cu el, cu copilul meu .

Aaaa o mare problema a aparut saptamana aceasta la ultimul ecograf. Pana saptamana trecuta am avut un alt medic la care megream la control lunar, tot acolo am facut si ecograf 4D la care ni s-a spus ca vom ave aun baietel. Eu imi doream o fetita, sotia un baietel. Am fost pentru o fractiune putin dezamagit dar tot m-am bucurat enorm. E un sentiment de nedescris sa iti vezi copilul pe un monitor si sa ii auzi bataile inimii. Ei bine si cum scuneam, la ultimul ecograf cand am schimbat medicul acesta ne-a spus legat de sexul copilului si acum vreau sa il citez pe acel medic :” Nu vreau sa stric impresia altor medici dar …nu mai este mult si vom vedea.”  In acel moment mi-a picat fata, adica s-ar putea sa avem fetita si nu baiat.

Norocul nosru ca tot ce am cumparat sunt in diverse culori, am incercat sa luam culori unisex.  Va dati seama ca acum ne-a cam bagat in ceata, stam si ne gandim daca sa ii mai cumparam hainute. Cumparaturi vom face, adica vom cumpara incalzitor biberon, baby monitor pentru a monitoriza ce face copilul atunci cand nu suntem cu el, aparat anti tantari cu cu ultra sunete, dar si o bratara anti tantari, lampa de veghe.

Din partea mamei soacre am primit cadita de baie care e superba, cu doua zone de facut baita, noroc ca si cadita este verde si nu albastra :)). Au mai ramas foarte multe de cumparat dar le vom lua pe parcurs, mai avem de cumparat termometru de camera, termometru pentru ai lua temperatura, dar si un termometru pentru baita.

Eu vreau sa para ca ma laud doar ca sunt foarte nerabdator, cred ca toti aflati in situatia mea sunt nerabdatori, si toti ne dorim ca nasterea sa fie la termen si nu mai devreme din cauza complicatiilor.

Va las si sa aveti copii sanatosi

 

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *